Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt în lumina reflectoarelor de ani buni, fiind unul dintre cele mai apreciate cupluri de noi.
Ambii au vieți profesionale pe care le desfășoară pe micul ecran, ceea ce pe mulți îi duce cu gândul la o viață trăită în lux și opulență, departe de activitățile unui om de rând.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au trecut la munca de jos
Însă, de multe ori, cei doi au arătat lumii că viața lor este cât se poate de normală și că, deși puțini ar crede, și lor le place la țară, și ei fac treburi gospodărești și chiar apreciază simplitatea.
Mai mult decât atât, atât de bine se simt când nu trebuie să fie vedete, ci doar oameni simpli, încât nu se dau în spate de la niciun fel de activitate.
Lucru pe care l-au dovedit acum când, deși e weekend, deci două zile ar trebui să fie dedicate relaxării, Adela Popescu și Radu Vâlcan au lăsat Bucureștiul în urmă și au pornit spre locurile natale.
Și nu, nu pentru a se odihni, ci pentru a pune osul la treabă, căci au avut o livadă întreagă de cules. Așa că, dis de dimineață, cu cei trei copii alături, ”înarmați” cu câte o cafea, stare de bine și zâmbete, cei cinci au pornit la drum.
Moment în care, fosta prezentatoarea a ținut să imortalizeze totul, ba chiar, în stilul lor caracteristic, ea și soțul ei au și glumit pe seama activității lor de weekend, la care nimeni nu se aștepta, căci au trecut la munca de jos.
Însă totul a fost cu un scop nobil, acela de a-l ajuta pe fratele Adelei Popescu, care deține o afacere cu fructe proaspete, îngrijite și crescute de el, pe care ulterior le scoate la vânzare.